Ediţia din 25 febr. Filosofia lui Mircea Vulcanescu în noi contexte interpretative

Invitaţi: Marius Dobre, Victor Emanuel Gica, Dragoş Popescu

“ A existat în generaţia noastră un om care ne domina pe toţi: prin lecturile lui, prin fantezie, prin graţia intelectului, prin conştiinţa morală. Se numea Mircea Vulcănescu.” (Constantin Noica)

„Nu ştiai ce să admiri mai întâi: nestăvilita lui curiozitate, cultura lui vastă, solidă, bine articulată, sau inteligenţa lui, generozitatea, umorul sau spontaneitatea cu care-şi trăia credinţa şi iscusinţa cu care şi-o tălmăcea. Nu cred c-am întâlnit alt om înzestrat cu atâtea daruri. Şi nici altul care să-l întreacă în modestie. În interesa tot. Dar nu era nimic haotic, nici dezarticulat în cultura lui. Ce învăţase de la teologii şi filosofii pe care-i citise, se lega de tot ce-l învăţaseră sociologii, economiştii, istoricii, financiarii, oamenii politici”. (Mircea Eliade)

Este filosofia lui Mircea Vulcănescu în acord cu înzestrările sale excepţionale surprinse de Constantin Noica şi Mircea Eliade?

Iată întrebarea esenţială la care vom încerca să răspundem în această ediţie a emisiunii, întrebare sugerată de o serie de investigaţii teoretice întreprinse recent în universul gândirii lui Mircea Vulcănescu. Este vorba despre lucrarea Filosofia lui Mircea Vulcănescu, semnată de trei prestigioşi cercetători ai Institutului de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Marius Dobre, Victor Emanuel Gica, Dragoş Popescu, doctori în filozofie, invitaţi în studioul RRC.

Ediţia din 18 febr. Natura umană în declin? Ipoteze şi dezbateri interdisciplinare actuale

Invitat: lector univ. dr. Corina Matei

„Natura umană pare să suporte în contemporaneitate o mutaţie, o degradare: Julia Kristeva afirmă că omul contemporan „îşi pierde sufletul” falsificându-şi existenţa prin proiectarea în lumi virtuale, „mulţumindu-se cu o pilulă şi un ecran” şi fiind incapabil să-şi exprime, să verbalizeze în legătură cu suferinţele sale sufleteşti; Alessandro Baricco declară că asistăm la naşterea unei noi forme de barbarie – cea a generaţiilor educate de/prin internet, care ajung să nu-şi mai pună problema sensului vieţii; Giovanni Sartori defineşte omul acesta drept „homo videns”; Konrad Lorenz identifică unul din cele opt „păcate capitale ale omenirii civilizate” prin moartea termică a simţurilor, răcirea afectivă şi „moleşirea” omului; Constantin Noica descrie civilizaţia în mod paradoxal, drept a cincea stihie alături de foc, aer, pământ, apă, anume „focul rece”, care luminează, dar nu încălzeşte; în sfârşit (pentru a ne rezuma la aceşti câţiva autori), Aurel Codoban, printr-un titlu recent ce trimite la consideraţiile lui Lipovetsky despre amurgul datoriei, vorbeşte despre „amurgul iubirii” şi transformarea actuală a acestui sentiment în simplă „comunicare corporală”.

Am extras câteva fraze semnificative dintr-un articol publicat recent de invitata ediţiei din această săptămâna a Izvoarelor de filozofie, d-na lector univ. dr. Corina Matei, simptomatice pentru intenţiile dezbaterii la care vă invit să participaţi prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC.

Diagnoza declinului naturii umane este corectă? Care sunt, fireşte dacă răspundem afirmativ la această întrebare, soluţiile de redresare şi recuperare?

Vă aştept intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 11 febr. Tratatele lui Plotin în limba română. Dileme ale traducerii şi interpretării

Invitat: prof. univ. dr. Andrei Cornea

Ediţia din această săptămână vă propune un schimb de opinii pe marginea ideii de actualitate a clasicilor filosofiei, subiect sugerat de apariţia recentă la Editura Humanitas al celui de-al treilea volum din seria Plotin, Opere, tradus din limba greacă veche de către cunoscutul om de cultură, eseist, filosof şi clasicist, prof. univ. dr. Andrei Cornea.

Cum se explică secretul longevităţii intelectuale al unui filosof trăitor în sec al III-lea dH văzut, deseori, ca un simplu comentator al lui Platon? Cum se explică interesul de care se bucură în cultura noastră gândirea lui Plotin, în condiţiile în care traducerea d-lui Andrei Cornea este precedată de o altă traducere recentă, într-o ediţie bilingvă, a celebrelor Enneade? Şi, în acest context, care sunt marile dileme ale traducerii din limba greacă în limba română, de vreme ce unele dintre marile cărţi ale gândirii eline au beneficiat de mai multe variante româneşti de traducere? În final, ce ne poate spune nouă, celor de azi, un filosof care a trăit în urmă cu mai bine de optsprezece veacuri şi care nu a cunoscut marile experienţe ale omului (post)modern?

Vă propun ca în jurul acestor întrebări să ne concentrăm dezbaterea, pentru a stabili împreună care este câştigul filosofic al frecventării textelor gândirii plotiniene.

Ediţia din 4 febr. Filosofi şi scrieri filosofice în arhivele CNSAS

Invitat: Dora Mezdrea

Dintre toate lucrurile existente, trecutul este cel mai imprevizibil! Sub semnul acestui cunoscut adagiu vom plasa dezbaterea din această săptămână ce continuă, în multe privinţe, tematica deschisă în emisiunea anterioară, care a dovedit că cercetarea arhivelor private, cum este şi cazul arhivei gânditorului Vasile Băncilă, poate aduce la lumină texte filosofice de o mare valoare documentară şi interpretativă.

Pe scurt, ediţia din această săptămână este gândită în conexiune cu emisiunea din săptămâna trecută, numai că de această dată d-na Dora Mezdrea se va referi la relevanţa filosofică a cercetărilor întreprinse de către domnia sa, timp de mai bine de un deceniu, în dosarele deţinute de Consiliul Naţional pentru Cercetarea Arhivelor Securităţii.

Începând din anul 2008, d-na Dora Mezdrea a publicat şase volume de documente din Seria Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii (Vol. I, Nae Ionescu, Vol. II, Mircea Eliade, Vol. III, Octav Onicescu, următoarele trei volume avându-l ca personaj pe Constantin Noica), lucrări ce ilustrează, paradoxal pentru orice om care trăieşte într-o ţară liberă, că a gândi poate fi o faptă penală şi, tot atât de greu de imaginat, că statul poate produce mecanisme instituţionale represive, extrem de costisitoare, pentru a înăbuşi creativitatea filosofică.

De ce filosofii urmăriţi şi spionaţi continuu de organele represive ale statului erau consideraţi „pericol public” ori „duşmani ai poporului”? Ce ameninţări la adresa statului constituiau filosofii? De ce le erau confiscate manuscrisele? Cine erau cei care cenzurau şi răstălmăceau gândirea filosofică exprimată în texte, producând artificial o istorie intelectuală cenzurată şi răstălmăcită?

În jurul acestor întrebări se va constitui dezbaterea pe care o vom realiza şi în această săptămână cu d-na Dora Mezdrea.

Ediţia din 28 ian. Pagini filosofice inedite. Vasile Băncilă despre Nae Ionescu

Invitat: Dora Mezdrea

Filosoful interbelic cel mai des invocat în toate mediile filosofice, intelectuale şi culturale româneşti actuale este, fără îndoială, Nae Ionescu. În legătură cu personalitatea sa fiecare dintre noi şi-a format chiar o imagine proprie, generată de multitudinea şi varietatea cărţilor şi studiilor ce-i sunt dedicate an de an, lucrări inspirate la rândul lor, în mare măsură, din seria de restituiri Nae Ionescu, Opere, din care au apărut deja cinci volume din cele cincisprezece proiectate, din impresionanta lucrare în patru volume Nae Ionescu, Biografia (peste 2500 de pagini), cât şi dintr-o altă carte de sinteză, Biobibliografie Nae Ionescu (peste 600 de pagini) ambele semnate de cunoscuta cercetătoare şi editoare Dora Mezdrea.

Fireşte că lista de „lucrări inspiratoare” – cărţile se scriu din alte cărţi, nu-i aşa? – poate fi lărgită: Roza vânturilor, selecţia de articole de presă naeionesciene realizată de Mircea Eliade, Predania…antologia de texte teologice semnate de Nae Ionescu şi realizată de Ioan I. Ică jr., Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi, crestomaţie realizată de Gabriel Stănescu şi, fireşte, Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut, celebrul volum al lui Mircea Vulcănescu.

De curând, prin apariţia volumului inedit Nae Ionescu, un cavaler prestant al spiritului, ce reuneşte totalitatea textelor referitoare la Nea Ionescu din arhiva filosofului Vasile Băncilă, lista „lucrărilor inspiratoare” se întregeşte în chip semnificativ. „În această imensă risipă de gânduri pe care o face Băncilă – scrie editorul acestei lucrări Dora Mezdrea – el sugerează, dă direcţii, deosebeşte duhuri, pentru o posibilă rodire viitoare. Aici stă şi însemnătatea volumului de faţă; căci cine vrea să cerceteze viaţa, gândirea sau pilda spirituală a lui Nae Ionescu găseşte aici, gata formulate, temele principale. Nu are decât să continue, să facă să rodească sămânţa răsădită”.

Care este sporul de înţelegere pe care-l aduce gândirii şi personalităţii lui Nae Ionescu această lucrarea inedită a filosofului Vasile Băncilă? În jurul acestei întrebări se va concentra dezbaterea noastră din această săptămână în care suntem onoraţi de prezenţa în studio a d-nei Dora Mezdrea.

Ediţia din 21 ian. Proiectul unei filosofii fenomenologice în limba română. Traducerile din opera lui Husserl în evaluări actuale

Invitat: dr. Christian Ferencz Flatz

A susţine că traducerile nu fac o cultură dar că în schimb o reprezintă, pare a fi un adevăr ce trebuie reiterat ori de câte ori vorbim despre necesitatea traducerii în limba română a capodoperelor filosofice ale lumii. Nivelul şi amploarea acestor traduceri indică, pare-se, nu doar interesul privat al oamenilor educaţi pentru reflecţia filozofică, cât mai degrabă gradul de maturitate al unei culturi decisă să facă eforturi pentru a poseda în propria-i limbă cărţile fondatoare de stil filosofic universal.

Acesta este contextul în care vom plasa dezbaterea din această săptămână, cu referire la traducerea în limba română a unor lucrări reprezentative din opera lui Edmund Husserl, se ştie, fondatorul direcţiei gândirii fenomenologice şi a filosofiei continentale. Apariţia în ultimii ani a versiunilor româneşti a Meditaţiilor carteziene, a Cercetărilor logice şi, mai de curând, a volumului Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală însoţit de Cartea întâi a celebrei lucrări Idei pentru o fenomenologie pură şi o filozofie fenomenologică, ne permite să vorbim cu sens despre o prezenţă filosofică semnificativă a lui Husserl în cultura noastră filosofică.

Ce impact credeţi că au aceste traduceri asupra vieţii filosofice româneşti actuale? Cum vă raportaţi dvs. la gândirea fenomenologică şi ce potenţial ori virtuţi explicative oferă acest mod de înţelegere a lumii în care trăim? Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice.

Invitat în studio este unul dintre cei mai tineri reprezentanţi ai noii generaţii de filosofi români, d-l Christian Ferencz Flatz, dr. în filozofie, autor de articole şi studii apărute în reviste de cultură şi de specialitate, autorul lucrării Obişnuit şi neobişnuit în viaţa de zi cu zi apărută la Editura Humanitas, lucrare ce propune o analiză fenomenologică a conceptului de valoare plecând de la filosofia lui Heidegger. Domnia sa este (co)traducătorul unora dintre volumele lui Husserl la care am făcut referinţă, calitate ce îl recomandă să vorbească în cunoştinţă de cauză în legătură cu tema dezbaterii noastre din această săptămână.

Ediţia din 14 ian. Suflet şi spirit în poetica eminesciana

Invitat: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Preocuparea pentru filozofie a lui Eminescu a fost o constantă a vieţii sale intelectuale încă din perioada studiilor de filozofie făcute timp de cinci ani, între 1869 şi 1874, la Viena şi Berlin.

Eminescu, cum remarca îndreptăţit Mircea Eliade, avea „o minte enciclopedică înclinată spre sinteze personale”, fapt pe care-l detectăm şi în domeniul filosofiei prin fraze de acest gen: …”cât despre filozofie, pesimismul e la modă: Schopenhauer e Dumnezeu, Hartmann profetul său. Pozitivismul lui Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică şi se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluţiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar şi aceea e întunecoasă şi desperată” (Vol. XIII, pag. 331).

Fireşte că această „înclinaţie către sinteze” o regăsim şi în poezia numită, poate impropriu, de „meditaţie filosofică”, segmentul de creaţie în care Eminescu investiga unitatea lumii, geneza, natura şi scopul ei, cu mijloacele poeziei.

Ce tipuri de corelaţii putem stabili între filozofie şi poezie în creaţia eminesciană? Produce poezia, atunci când este creaţia unui geniu incontestabil, un spor de cunoaştere filosofică? Propune oare Eminescu prin poezie o sinteză a marilor dihotomii filosofice, cum ar fi de pildă opoziţia suflet – spirit care este, cum se ştie, centrală în filosofia şi metafizica germană în universul intelectual în care s-a format în tinereţe?

Acestea sunt provocările pe care vi le adresează ediţia din 14 ianuarie 2011 a Izvoarelor de filozofie, o ediţie pe care o dedicăm, cum procedăm de altminteri în fiecare an, sărbătoririi naşterii lui Mihai Eminescu.

Suntem onoraţi de prezenţa în studio a cunoscutului filosof şi antropolog, iubitor şi cercetător al operei eminesciene, prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană.

Vă aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 7 ian 2012. Retrospectiva evenimentelor filosofice din 2011

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niţă

Ediţia din 7 ianuarie a primei noastre întâlniri pe calea undelor din anul 2012 este, cum vă aşteptaţi desigur, o emisiune retrospectivă. Aşa cum am procedat şi până acum la fiecare început de nou an, vom vorbi despre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2011: simpozioane şi conferinţe naţionale şi internaţionale, aniversări, celebrări şi comemorări de mari gânditori, români şi străini, apariţiile editoriale: cărţi de autor, articole ştiinţifice şi eseuri cu impact public, traduceri etc. A se vedea rubrica Evenimente 2011 de pe bara de meniuri a acestui blog.

Ca de obicei, vă invit şi la începutul acestui an să facem un schimb de opinii pe marginea celor mai importante evenimente filosofice ale anului trecut, într-o încercare firească de rememorare şi comentariu.

Cum aţi perceput dumneavoastră viaţa filosofică românească în anul 2011? Ce evenimente v-au marcat şi au lăsat urme în memoria şi sensibilitatea dvs.? Ce eveniment filosofic a fost semnificativ pentru dvs. în anul recent încheiat? Ce cărţi de filozofie v-au impresionat în 2011? Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.

Vom fi însoţiţi în acest periplu rememorativ de către d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă, cercetător la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române, care a făcut şi în acest an efortul de a sintetiza cele mai importante date ce au marcat viaţa filosofică în anul 2011.

Ediţia din 17 dec. Între înţelepciunea lumească şi învăţătura revelată. Dialogul tradiţiilor filosofice cu Tradiţia

Invitat: dr. Nicolae Turcan

Apariţia creştinismului a însemnat pe multiple planuri, dacă vrem să luăm în considerare argumentele istoriei ideilor, un moment de ruptură în cultura europeană. Astfel, filosofia, dominanta culturii păgâne greco-latine, este văzută de Sfinţii Părinţi ca o rătăcire izvorâta din orgoliul oamenilor încrezători că ar putea să desluşească prin forţe proprii, fără ajutor divin, scopul lumii, al vieţii şi morţii.

Aşa puteam înţelege atât remarca lui Tertulian Apologeticul, „Ce este comun între Atena si Ierusalim, între Academie şi Biserică? Cu atât mai rău pentru aceia care au dat la lumină un creştinism stoic, platonic, dialectic. Pentru noi, nu mai avem nevoie de curiozitate, după Iisus Hristos, nici de cercetare, după Evanghelie”, cât şi sfatul Sfântului Pavel din Epistola către Coloseni: „ Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi într-Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşartă înţelepciune din predania omenească după stihiile lumii şi nu după Hristos”.

În ce sens putem vorbi de dialog între învăţătura omenească cuprinsă în multiplele tradiţii filosofice, care se contrazic unele pe altele, cum ştim cu toţii, şi învăţătura divină relevată oamenilor de Dumnezeu însuşi şi conservată în mărturia Tradiţiei? Există un adevăr al filosofiei şi un altul al credinţei? Cum putem alege una dintre aceste două perspective asupra lumii care, de regulă, se contestă reciproc?

Iată provocarea la dezbateri transmisă de ediţia din 17 decembrie a Izvoarelor de filozofie, o provocare sugerată de apariţia unei cărţi cu titlul sugestiv pentru ceea ce înseamnă dialogul: filozofie – teologie, gândire raţională – credinţă, ştiinţă omenească – învăţătură revelata. Este vorba despre lucrarea Credinţa ca filozofie. Marginalii la gândirea Tradiţiei, semnată de către d-l Nicolae Turcan, dr. în filozofie, unul dintre tinerii noştri filosofi cu formaţie multidisciplinară.

Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cercetător postdoctoral la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Va aştept ca de obicei interventiile radiofonice!

Ediţia din 10 dec. Faţă către faţă. Filosofia în contexte (ne) filosofice de gândire

Invitat: prof. univ. dr. Ion Dur

Filosofia poate fi cultivată, ştim cu toţii, pentru a atinge diverse scopuri existenţiale şi, deopotrivă, de cunoaştere. La mijloc, pare-se, se situează ideea că filosofia trebuie practicată ca analiză critică şi ca un instrument de examinare şi elucidare a faptelor culturii. Mai ales că ea însăşi este un fapt de cultură, iar problemele sale interne îşi au izvorul, în mod cu totul paradoxal, în exteriorul ei. Prin urmare, filosofia nu este autoreferenţială, atâta vreme cât problemele ei sunt extrase din ambianţa vieţii noastre culturale.

Ideea că filosofia îşi primeşte problemele din afară, chiar şi atunci când discută despre problemele sale dinăuntru, va constituie chiar miza dezbaterii noastre radiofonice din 10 decembrie 2011, dezbatere sugerată de apariţia unei incitante cărţi Maculatorul cu spirală semnată de cunoscutul filosof şi om de cultură Ion Dur, profesor universitar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, companionul nostru de dialog.

Vă aştept intervenţiile radiofonice!